Evolutia sistemelor adezive

In ultimii 15 ani, conceptele de baza cu privire la materialele dentare au fost schimbate de catre aparitia adezivilor in stomatologie. Stomatologia a fost literalmente invadata de "generatii" succesive de sisteme adezive, ceea ce a starnit un adevarat val de confuzii in randul stomatologilor care incercau sa puna in balanta avantajele ultimei generati" de materiale fata de cele ale generatiei anterioare. (Tabelul 1) Din fericire, cu toate ca atribuirea unor definitii generale pentru avantajele adezivilor este in mare masura arbitrara, ne ajuta in identificarea compozitiei chimice a materialelor si simplifica alegerea medicului.

1. In prima generatie materialele de "legatura" erau putin mai mult decit simplii agenti de legatura cu smaltul dintilor. Datorita faptului ca rezultatele testelor de rezistenta la dentina a legaturii au aratat valori sub 2.0 Mpa, era de asteptat ca legatura adeziva sa cedeze in decursul a numai catorva luni. In plus, este necesara o anumita suprafata de smalt pentru a da legaturii suficienta rezistenta. Aceasta generatie de materiale adezive a fost conceputa pentru restaurari mici de clasa III sau clasa V. Folosirea unei forme de retentie asemanatoare cu cea pentru amalgam era inca recomandata cu incredere si sensibilitatea post-operatorie era des intalnita in cazul restaurarilor oclusive posterioare.
2. Pentru a depasi dezavantajele evidente ale acestei prime clase, s-a dezvoltat o a doua generatie de materiale adezive. Asa-numitii agenti adezivi ai dentinei au incercat folosirea unui strat lipicios pentru adeziune. Aceste sisteme aveau o foarte mica rezistenta a legaturii adezive la dentina, oscilind intre 4.0 si 6.0 Mpa. Oricum, acestea nu au redus in mod semnificativ sensibilitatea post-operatorie in restaurarile ocluzive posterioare. Forma de retentie mecanica a fost insa necesara in cadrul celei de-a doua generatii de agenti adezivi, avand in vedere faptul ca rezistenta legaturii era insuficienta. Cerinta ca marginile sa se termine in dentina era o problema, deoarece slaba rezistenta a legaturii cu dentina permitea microinfiltratii marginale importante. In plus, stabilitatea pe termen lung a acestor legaturi era problematica, iar nivelul retentiei la 12 luni era scazut pina la 70%.
3. Cea de-a treia generatie de agenti adezivi a introdus sistemele bi-componente primer / adeziv pe piata produselor stomatologice. Aceasta noua clasa de materiale a dus la cresterea semnificativa a rezistentei legaturii adezive cu dentina (pina la 10 MPa). S-a observat de asemenea o scadere considerabila a sensibilitatii post-operatorii in restaurarile oclusive posterioare. In plus, aceasta generatie a diminuat necesitatea asigurarii retentiei. Leziunile erozive si abrazive puteau fi tratate cu succes chiar cu o preparare minima a dintelui. Un lucru important este acela ca aceasta a treia generatie de adezive a fost prima care a permis adeziunea la metale si ceramica. Principala problema pe care a prezentat-o aceasta a treia generatie de materiale era durabilitatea restaurarii. Studii clinice au demonstrat ca retentia incepea sa scada dupa trei ani. In ciuda acestui lucru, unii medici stomatologi au continuat sa utilizeze frecvent materialele compozite.
4. Cea de-a patra generatie de sisteme adezive a fost caracterizata de formarea unei zone hibride in dentina. Hibridizarea duce la formarea unei zone de colagen si rasina adeziva in interiorul matricei dentinei. Datorita faptului ca acest proces utilizeaza atat dentina intercanaliculara cat si canaliculele dentinare pentru a asigura rezistenta adeziunii, valorile acestei rezistente au crescut semnificativ (pana la 18 MPa). Conceptele demineralizarii totale si adeziunii in mediu umed (pentru primeri pe baza de acetona) constituie de asemenea garantia calitatii acestei a patra generatii de materiale. Combinatia dintre adeziunea mare si sensibilitatea foarte scazuta, oferite de aceasta a patra generatie de materiale, a permis mai multor medici stomatologi sa inceapa sa treaca direct la restaurari compozite posterioare. Adezivele care apartin acestei grupe se disting prin multitudinea componentelor lor. Deoarece acest numar mare de componente a condus la cresterea complexitatii clinice a manoperelor restaurative si in aceeasi masura la cresterea timpului necesar prepararii acestor materiale, medicii stomatologi au fost pusi in dificultate. Constientizarea complexitatii a facut ca producatorii sa dezvolte in prezent cea de-a cincea generatie, mono- component, sistemul adeziv aflandu-se intr-un singur recipient. In cadrul acestui sistem, intreaga cantitate de primersi substanta de legatura se afla la un loc, in acelasi amestec lichid, in aceeasi sticla. Instructiunile sunt simple, iar adeziunea se poate efectua foarte simplu, fara a fi nevoie sa se amestece mai multe componente. Rezistenta legaturii cu dentina pentru aceste adezive este cu mult peste nivelul de 15 MPa, cu toate ca unele studii au raportat rezistente ale legaturii cu dentina de peste 20 MPa. Sensibilitatea post-operatorie se intalneste foarte rar. Studiile de specialitate au demonstrat ca unele materiale adezive ce apartin celei de-a cincea generatii pot fi folosite fara ajutorul demineralizarii si totusi prezinta excelente valori de rezistenta ale legaturilor. Unele sisteme prezinta incorporate sisteme de eliberare a fluorului, cat si componente elastomerice pentru a imbunatati integritatea marginala. Cel mai mare avantaj al celei de-a cincea generatii de materiale adezive, il constituie de departe usurinta utilizarii. Manoperele stomatologice prezinta atat un grad de stres atat pentru pacient, cat si pentru medic in ceea ce priveste tehnica. Daca o parte din stress poate fi eliminata, beneficiile ar putea fi simtite din plin atat de catre cadrul medical cat si de catre pacient. Sistemul monocomponent caracteristic celei de-a cincea generatii de adezivi a dus la reducerea substantiala a timpului pe care pacientul il petrece pe scaunul stomatologic si a eliminat in totalitate complexitatea prepararii asociate cu vechile materiale adezive pe baza de rasini.
5. Cea de-a cincea generatie de sisteme adezive include Prime & Bond 2.1 (Caulk / Dentsply), Syntac Single Component (Ivoclar), Bond 1 (Jeneric - Pentron), One Step (Bisco) si Tenure Quick F (Den-Mat). In prezent adeziunea smalt / dentina este o realitate, astfel ca medicii stomatologi pot sa inceapa sa ia in considerare alternativele amalgamului atunci cand efectueaza restaurari posterioare directe. Folosirea materialelor adezive pe baza de rasini in restaurarile dentare posterioare nu constituie numai o alternativa potrivita, dar ofera totodata pacientului servicii de o calitate superioara. Spre deosebire de amalgam, materialele compozite sunt de fapt legate direct de structura dintelui. De asemenea, este foarte putin probabil ca materialele compozite pe baza de rasini sa prezinte microinfiltratii marginale, asemenea amalgamului. Mai mult decat atat, preparatiile cerute de noile materiale compozite pe baza de rasina sunt mult mai conservatoare in ceea ce priveste indepartarea tesuturilor sanatoase ale dintelui decit cele cerute in cazul amalgamului. In cele din urma, dar cu siguranta nu cel mai lipsit de importanta amanunt este ca pacientii prefera lucrarile de culoarea dintelui si le solicita in mod activ.